
Vineri, 30 mai 2025, locatarii unui bloc de locuințe de pe Aleea Izvoarelor din municipiul Pașcani au tras un semnal de alarmă după ce au observat o degajare semnificativă de fum pe casa scării, în zona parterului. Incidentul a fost semnalat prin apel la numărul unic de urgență 112, iar autoritățile au reacționat imediat.
În cel mai scurt timp, echipajele de intervenție ale Secției de Pompieri Pașcani s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, formate dintr-un total de 14 pompieri.
„În cursul zilei de 30 mai 2025, echipajele de intervenție ale Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitate să intervină la un bloc situat pe Aleea Izvoarelor, din municipiul Pașcani, acolo unde a fost semnalată prezența de fum pe casa scării, la nivelul parterului.
La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor calificat SMURD, formate dintr-un total de 14 pompieri. Până în acest moment, nu au fost anunțate victime.
Echipele acționează pentru identificarea sursei degajării de fum, ventilarea spațiilor comune și prevenirea producerii unui incendiu. Acțiunea este în dinamică.
Recomandări preventive pentru locatarii din bloc:
• Nu blocați căile de evacuare sau accesul spre subsoluri și camere tehnice;
• Nu utilizați improvizații electrice sau aparate defecte;
• Evitați depozitarea materialelor combustibile pe casa scării;
• Verificați periodic instalațiile electrice și de ventilație din spațiile comune.
Pentru mai multe informații utile în situații de urgență, vizitați fiipregatit.ro”, a transmis ISU Iași.
La momentul intervenției, casa scării era puternic afectată de fum, motiv pentru care pompierii au inițiat imediat acțiuni de ventilare a spațiilor comune și de verificare a tuturor zonelor tehnice ale imobilului. Primele indicii sugerează că fumul ar putea proveni din subsolul blocului, însă cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate cauza.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau persoane intoxicate.
Specialiștii ISU trag un semnal de alarmă asupra riscurilor generate de instalațiile electrice improvizate sau de depozitarea necorespunzătoare a materialelor inflamabile. Autoritățile reamintesc că prevenirea este esențială în astfel de situații și recomandă respectarea cu strictețe a măsurilor de siguranță.


