RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
LocalPoliție

Acțiune a forțelor de ordine pentru siguranța elevilor și menținerea ordinii publice, la Pașcani (FOTO, VIDEO) 

Potrivit IPJ Iași, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Iași, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași, au desfășurat astăzi, 4 februarie, o acțiune de amploare în municipiul Pașcani, fiind folosiți și câini de serviciu. 

La activitate au participat polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Poliției Municipiului Pașcani. 

Acțiunea a vizat creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ, prevenirea delincvenței juvenile și a absenteismului școlar, precum și prevenirea și combaterea consumului și traficului de substanțe interzise, alcool, tutun și energizante, în incinta școlilor și în zonele adiacente. 

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au derulat 18 acțiuni informativ-preventive, la care au participat 421 de elevi de la mai multe unități de învățământ din municipiul Pașcani, respectiv Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino”, Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga”, Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” și Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”. Activități similare au avut loc și la Centrul Rezidențial „Sfântul Stelian”. 

  

Totodată, au fost legitimate 22 de persoane și verificate două societăți comerciale. Polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.405 lei, majoritatea pentru abateri rutiere. 

„Astăzi, 4 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Biroul Siguranţa Şcolară, împreună cu poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, ai Serviciului Criminalistic, ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, ai Poliției Municipiului Paşcani, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Iaşi au acționat în municipul Paşcani, unde au fost angrenați și câini de serviciu. Scopul acestei acțiuni a constat în siguranţa elevilor şi a personalului didactic, accentul fiind pus pe prevenirea delincvenţei juvenile, în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ, a absenteismului şcolar, precum și pe prevenirea şi combaterea traficului de substanţe interzise (droguri, energizante, alcool, tutun). În cadrul acțiunii, polițiștii au desfășurat 18 activități informativ – preventive cu 421 de elevi din cadrul Școlii Gimnaziale „Iordache Cantacuzino”, Liceului Tehnologic Economic „Nicolae Iorga”, Liceului Tehnologic „Mihai Busuioc”, Colegiului Naţional „Mihail Sadoveanu”, din municipiul Paşcani. De asemenea, au fost desfăşurate activităţi de informare și în incinta Centrului Rezidenţial ,,Sfântul Stelian”, din Paşcani. În cadrul acțiunii, 22 de persoane au fost legitimate, au fost verificate două societăți comerciale, fiind aplicate 17 sancțiuni contravenționale, dintre care 15 la OUG nr. 195/2002, iar 2 la OUG nr. 28/1999, în valoare de 5.405 lei. Polițiștii au relaționat cu cadrele didactice în vederea identificării situațiilor de risc și a modului comun de acțiune în scopul creării unui climat ridicat de siguranță în mediul școlar. Astfel de activități vor continua să fie desfășurate în mod constant, în toate unitățile de învățământ din județ, acestea având un rol esențial în prevenirea comportamentelor de risc, dar și în cultivarea unei atitudini responsabile față de propria siguranță. Prin prezența constantă a forțelor de ordine în școli și în comunitate, se urmărește crearea unui climat bazat pe încredere, respect și colaborare între tineri și instituțiile statului.”, a transmis IPJ Iași 

Reprezentanții IPJ Iași anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul menținerii unui climat de siguranță în mediul școlar și în comunitate. 

Related posts

Dosarul „AgroComplex” este judecat cu celeritate: vezi când se judecă primul termen în dosar!

Răzvan Grecu

Bărbat iertat de puşcărie după ce a agresat două persoane

Redacția

Schimbarea urgentă a legilor justiţiei este ceea ce au cerut majoritatea magistraţilor prezenţi la discuţiile cu preşedintele

Redacția
Încarcă...