Accesoriul vestimentar a fost utilizat timp de 200 de ani
La sfârşitul secolului al XVI-lea, populaţia Europei este expusă unei noi epidemii: celei de sifilis. Pentru că antibioticele nu erau încă inventate, tratarea pacienţilor era, practic, imposibilă. Victimele erau expuse efectelor cumplite ale acestei boli: ulceraţiile, pierderea vederii, instalarea demenţei sau căderea părului.
Se pare, totuşi. că cel din urmă efect avea repercursiunile cele mai importante, datorită faptului că la acea vreme podoaba capilară era un simbol al statutului social. Astfel, dacă sufereai de calviţie şi nu puteai remedia această problemă, erai expus imediat oprobiului public.
Dilema a fost rezolvată cu ajutorul perucilor, confecţionate din părul unor animale precum caii sau caprele sau chiar din păr uman. Perucile erau pudrate cu prafuri frumos parfumate, pentru a ascunde mirosurile neplăcute. Folosirea acestor accesorii vestimentare nu era altceva decât o necesitate a celor afectaţi de calviţie, până în anul 1655, când regele francez Ludovic al XIV-lea începe să-şi piardă părul.
Acesta avea doar 17 ani, când a sesizat că podoaba sa capilară este din ce în ce mai rară. Drept urmare, a angajat 48 de peruchieri, pentru a-i confecţiona cea mai bună perucă posibilă. Regele englez Carol al II-lea, vărul lui Ludovic al XIV-lea, îi urmează exemplul. La scurt timp, nobilii de la curţile regale copiază noua manieră, purtând peruci asemănătoare cu cele ale monarhilor.
Costul acestor accesorii era unul impresionant pentru acele vremuri. Astfel, o perucă de calitate redusă costa 25 de şilingi, echivalentul salariului pe o săptămână a unui muncitor din Londra. La polul opus se aflau nobilii, care cheltuiau pentru o perucă chiar şi 800 de şilingi.
Citește articolul integral Descopera.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}