RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Cursuri de Educație pentru sănătate în școli. Ministrul Sănătății a discutat cu ministrul Educației despre o astfel de materie, până acum opțională 

sefa-agentiei-antidrog:-avem-o-scoala-din-bucuresti-unde-copiii-aprind-betisoare-parfumate-in-clasa-pentru-a-ascunde-mirosul-de-canabis-/-problema-noastra-este-ca-de-multe-ori-parintii-nu-si-dau-acordul-sa-fie-vazuti-copiii-de-un-psiholog

România 2024: Guvernanții se feresc să introducă în programa școlară ca materie obligatorie Educația pentru sănătate… și pasează de la un minister la altul problema sănătății copiilor. Luni, ministrul Sănătății a rugat-o pe Ligia Deca, ministrul Educației să poarte o discuție pe această temă pentru că ar avea pregătit un curs de sănătate destinat copiilor. Această materie ar urma să cuprindă informații – între altele – despre igiena corpului, îngrijire, prevenirea consumului de droguri.

„Și m-aș bucura, pentru că tot este aici doamna ministru Deca, să reușim să facem pasul mare după care ne propunem deja de un anumit timp, să introducem Educația pentru sănătate în școli. Noi suntem pregătiți cu curriculele. Am câteva idei pe care aș vrea să le împărtășesc cu dumneavoastră privind modul de implementare a acestei activități, fără de care nu o să putem să luptăm nici împotriva drogurilor, nici împotriva bolilor, nici nu să putem să facem vreodată o prevenție serioasă pe termen lung”, a declarat luni, 23 septembrie, ministrul Sănătății.

Să amintim: în urma scandalului făcut de partidele extremiste și cu sprijinul PSD-PNL, această materie, Educația pentru sănătate, nu a putut fi introdusă în școli decât ca materie opțională. Mulți parlamentari, inclusiv de la putere, susțineau că orice referire la viața sexuală i-ar afecta pe copii și tinerii liceeni.

Drept urmare, acest curs poate fi făcut la alegere, doar dacă școala consideră că e necesar…și dacă părinții sunt de acord. Și nici noile Legi ale Educației, care intră treptat în vigoare, nu schimbă mare lucru…

  

„Conform noii Legi a învățământului preuniversitar, tema educației privind sănătatea, alături ca altele, cea a educației pentru alimentație sănătoasă sau egalitatea de șanse, se vor regăsi în planurile-cadru de învățământ și în programele școlare pentru disciplinele de studiu și modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar. Începând cu anul școlar trecut, 2023-2024 am recomandat școlilor ca în cadrul <<Săptămânii Altfel>> să abordeze teme de interes strâns legate de educație pentru un stil de viață sănătos, precum: prevenirea consumului de alcool și droguri și alte substanțe psihoactive, reducerea obieiurilor alimentare nesănătoase, a sedentarismului și a utilizării excesive a tehnologiei”, a precizat ministrul Educației.

Ce nu a explicat ministrul Educației: de când cursuri despre alimentație și Sănătate vor fi obligatorii în programă, câtă vreme asemenea ore se țin în școli în timpul programului „Școala altfel”, așadar, opțional.

Datele ministerului Educației din octombrie anul trecut arată că mai puțin de 10% dintre elevi au acces la astfel de cursuri.

sursa europa fm

Related posts

Rezultate la Evaluare Națională, cu cod unic. Ce se întâmplă dacă bilețelul primit de la școală este pierdut

Redacția

Cerc pedagogic al profesorilor psihopedagogi la Școala Specială Pașcani

Răzvan Grecu

Programul Bibliotecii de Vacanță

Redacția
Încarcă...