În afară de urgenţele care sunt specifice unor perioade din an, precum cele legate de viroze sau gripă, sunt şi alte cazuri de pacienţi care ajung frecvent în Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor, declară, într-un interviu acordat News.ro, dr. Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor. Medicul precizează că toţi pacienţii sunt ajutaţi la urgenţă, indiferent de problema pe care o au, însă o parte dintre aceștia ar trebui să înțeleagă că soluţia pentru problema lor este la medicul specialist din ambulator, de exemplu, sau dintr-un centru de permanenţă, și nu în urgența unui spital.

SpitalFoto: Tommaso79 | Dreamstime.com
„Aflux mare într-adevăr există, în general acest aflux mare apare în perioade critice din timpul anului când există un număr mare de infecţii respiratorii, primăvara, toamna, cum e acum gripa, sau în cursul verii avem un număr mare de accidente rutiere. Există aceste influenţe sezoniere asupra numărului prezentărilor în urgenţă”, explică medicul Hadrian Borcea.
El spune însă că, pe lângă aceste cazuri, „mai există încă un factor, cel al sistemului sanitar global, în România. Pacienţii aceştia care vin deseori în urgenţă nu-şi găsesc soluţia pentru problemele pe care le au în altă parte.
» Citește continuarea pe pagina autorului


