Iarna, cu consumurile sale ridicate pentru încălzire, tocmai se apropie de sfârșit, dar o întrebare esențială se profilează pentru următoarea iarnă. Cum se va reduce, pe termen foarte scurt, ultradependența Uniunii Europene de aprovizionarea cu gaze rusești? Le Monde se întreabă cum ne putem lipsi de aproximativ 40% din gazul consumat și de 45% din gazul importat în 2021 la nivelul UE?

Conducta de gazFoto: IGEDC
Aceste procente variază de la o țară la alta, Franța fiind mult sub acest procent (17% din importurile sale de gaze în 2020), iar Germania mult peste acest procent (mai mult de 50%). Dar problema UE rămâne totuși dependența de Rusia, care o aprovizionează și cu petrol și cărbune, citează Rador.
Începând cu 24 februarie și cu atacul asupra Ucrainei al armatei ruse, cea mai eficientă sancțiune împotriva Moscovei constă în sistarea importurilor de hidrocarburi, principalele surse de valută pentru președintele Vladimir Putin. Statele europene au refuzat însă până acum să facă acest lucru, deoarece măsura le-ar pune în pericol chiar pe ele.
„Folosirea de către Rusia a resurselor sale de gaze naturale ca armă economică și politică arată că Europa trebuie să acționeze rapid”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


