RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Cum deosebim carcase de miel de cea de câine

Inspectorii sanitar veterinari au anunţat că, din această săptămână, vor începe un adevărat tur de forţă în pieţele, târgurile şi oboarele din întreaga ţară.

Oficialii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au anunţat o serie de controale la nivel naţional pentru verificarea modului în care sunt produse, transportate şi valorificate carnea de miel, ouăle, dar şi alte alimente consumate cu precădere în perioada sărbătorilor pascale. ANSVSA recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din spaţii sau unităţi înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în care sunt respectate condiţiile generale de igienă.
Astfel, carnea şi organele de miel sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară. Documentul trebuie să ateste că animalele, carnea şi organele obţinute în urma sacrificării, au fost supuse examenelor veterinare înainte de sacrificare precum şi după, iar în urma rezultatelor nu au fost identificate boli transmisibile de la animale la om sau alte aspecte care ar putea prezenta un risc pentru sănătatea consumatorilor.

Cum deosebim carcase de miel de cea de câine

  

Pentru a identifica uşor un miel tăiat, inspectorii au făcut şi câteva precizări. „Din punctul de vedere al particularităţilor specifice speciei precizăm că ovinele dispun de incisivi numai pe maxilarul inferior, pe cel superior având un burelet gingival, dentiţia incisivă lipsind, iar membrele anterioare şi posterioare se termină în formaţiuni ungulare, respectiv copite biongulate. În acest sens este de preferat ca mielul sacrificat să aibă capul ataşat de carcasă, precum şi porţiunea terminală a unui membru. Facem aceste precizări în vederea prevenirii substituirii acestor cărnuri cu cea de câine, care sunt uşor de confundat pentru o persoană neavizată“, au transmis oficialii ANSVSA.
Anul acesta, la fel ca şi în anii trecuţi, în perioada sărbătorilor pascale se vor sacrifica în jur de patru milioane de miei, producţia de carne de acest tip acoperind necesarul de consum intern în proporţie de 99%.
Atenţie la ouă, lapte şi brânzeturi

În ceea ce priveşte ouăle, autoritatea susţine că achiziţionarea lor din locuri aflate sub supraveghere sanitară veterinară presupune că acestea provin de la păsări sănătoase, din ferme autorizate şi controlate sanitar veterinar.

De asemenea, comercializarea laptelui şi a brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri se realizează în baza documentelor de înregistrare sanitară veterinară, eliberate de către DSVSA judeţene. Producătorii care vând direct lapte crud către consumatorul final în pieţe trebuie să deţină fişe de sănătate, care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obţinut laptele, completate de către medicii veterinari din localităţile de origine.
Alte produse alimentare tradiţionale precum cozonaci, prăjituri, produse de panificaţie, legume de sezon se pot achiziţiona din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.

Cetăţenii pot sesiza toate neregulile din domeniul siguranţei alimentelor, la numărul de telefon 0800 826 787, care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie.

sursa evenimentul de iasi

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Urmează jafurile? Se întâmplă deja în Italia, mulți au rămas fără bani de mâncare

Redacția

Campanie umanitară inedită a singurului Club de Motorsport din Pașcani (VIDEO)

Răzvan Grecu

Un preot fals din Suceava încerca să păcălească enoriaşi. Cerea bani pentru racla Sfintei Parascheva

Redacția
Încarcă...