RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Crăciunul la Tătăruși: Seară magică în care colindele au încântat inimile comunității (VIDEO)

A fost sărbătoare mare ieri după amiaza în Tătăruși. Pe scena amplasată în “Parcul Pompierilor”, două fete mândre care fac cinste comunității au prezentat Festivalul de Colinde. Este deja bine cunoscută comuna Bucovina Mică pentru conservarea tradițiilor, dar mai ales pentru promovarea portului și a cântului românesc. Administrația locală a gândit pentru acest an un festival de colinde unde a invitat și invitați de seamă.

 

În ultima zi de Crăciun, tătărușenii au fost invitați să asiste la un Concert de Colinde, intitulat “De la tătărușeni pentru tătărușeni, din suflet pentru suflet, din inimă pentru oameni”. 

  

Codruța Filip și Georgiana Roșu, ambele în costum național au urat bun venit celor prezenți și i-au încântat cu vocile lor.

Cel care a pregătit în detaliu acest eveniment a făcut și o urare celor prezenți argumentând totodată apariția acestui festival, pe ultima sută de metri.

„Suntem în a III-a zi de Crăciun, la Tătăruși, unde cu ani în urmă începea un frumos festival de datini și obiceiuri. Din păcate, anul acesta, din motive obiective, acest festival a fost amânat pentru anul viitor, dar am gândit un alt eveniment pentru tătărușenii noștri, un concert de colinde sub un generic generos: “De la tătărușeni pentru tătărușeni, din suflet pentru suflet, din inimă pentru oameni”, ne-a declarat Costel Iosub, primar comuna Tătăruși.

Pe scenă a urcat Mădălina Avădănei, Georgiana Roșu, Codruța Filip, Andreea Oniceanu, Cristinel Iordăchioaia, Ionuț Sârbu, membrii formației “Plugușorul cu Felinar” și invitatul special în persoana preotului Cristian Pomohaci.

Acesta din urmă a încântat inimile tătărușenilor cu colinde bisericești. Cei prezenți au auzit cât de mult apreziază acesta comunitatea lor. Părintele a apreciat biserica din sat apreciind faptul că a stat preț de câteva minute în fața ei, doar pentru a o admira. 

În timpul evenimentului, “Moș Crăciun” ajutat de Crăciunițe au oferit celor prezenți vin fiert și ceai cald.

Concertul de colinde s-a încheiat cu un frumos foc de artificii.

 

 {youtube}QldTzOb05lE{/youtube}

Related posts

Ce acțiuni sunt programate pentru Zilele Municipiului Pașcani, ediția a VIII-a

Teona Gherasim

Muzeul de Istorie Naturală Iași a fost inaugurat în prezența miniștrilor Culturii și Educației. Reabilitarea a costat 2,7 milioane de euro (foto și video)

Redacția

Eveniment caritabil la Colegiul „Mihail Sadoveanu”

Iulia Huțanu
Încarcă...