News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Consilierii locali chemați să aprobe administratorul special al RAGCL Pașcani! Află ce salariu va încasa acesta și cine își pierde locul de muncă!

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local ce va avea loc joi, 18 iulie, se află un proiect de hotărâre privind aprobarea administratorului special al RAGCL.

Unitatea a intrat în insolvență, iar conform procedurii aceasta trebuie să aibă un administrator special care să ia deciziile economice în societate.

  

Această măsură va duce la dizolvarea actualului Consiliu de Administrație, iar administratorul special va prelua rolul foștilor administratori. Acesta va primi în schimb o sumă frumoasă de bani ca indemnizație. Aproximativ 5.000 de lei, echivalentul salariului pe care-l încasează directorul regiei, Gelu Nedelcu. Din consiliul de administrație mai fac parte pe lângă acesta: Iulian Mocănița și Laurențiu Costan.

Reamintim, că judecătorii au aprobat intrarea în insolvență a RAGCL pe 19 iunie, și au propus un administrator judiciar. Este vorba despre societatea Management Reorganizare Lichidare Iași, cea care s-a ocupat și de insolvența CET Iași. La următorul termen vor fi citați toți creditorii societății, care își vor putea exprima opțiunea cu privire la propunerea instanței.

Conducerea RAGCL a solicitat aprobarea dosarului de insolvență, la insistențele șefilor Primăriei și Consiliului Local.

Datoriile regiei depășesc 44 milioane lei. Din luna aprilie 2019 regia a rămas fără gaz metan și nu a mai putut furniza nici măcar apă caldă celor aproximativ 7.500 clienți.

Related posts

Război împotriva „haiduciei” din transportul judeţean

Redacția

Primarul arată cu degetul spre viceprimarul Nedelcu, pe tema mizeriei și situației din piețe!

Marius Parteni

Locuri de parcare pe strada Grădiniței, de la Dedeman spre zona supermarketului Penny deal

Marius Parteni
Încarcă...