RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Conducerea Spitalului Municipal invitată la ședința CL să dea explicații despre situația financiară

Rectificarea bugetară prin care sunt tăiate tichetele de vacanță ale angajaților de la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, a fost discutată și în plenul ședinței Comisiei Economice din cadrul Consiliului Local. O parte din aleșii locali au solicitat prezența reprezentanților unității medicale la ședința de plen care va avea loc mâine.

 

  

Consilierul Sorin Olariu (PMP), Marius Pintilie și Constantin Nemțanu de la PNL, au votat împotriva acestei măsuri. Cu toate acestea, avizul este unul favorabil, votul celor patru consilieri PSD din comisie fiind decisiv. Olariu a fost cel care a solicitat explicații directorului economic al Primăriei despre acest proiect asumat și de viceprimarul Gabriela Nedelcu.

Valoarea tichetelor de vacanță de care nu vor mai avea parte angajații unității medicale se ridică la 505.000 lei. Angela Labonțu, directorul economic, a explicat că rectificarea a trecut de votul Consiliului de Administrație. La baza demersului ar sta lipsa fondurilor.

Consilierii au solicitat ca la ședința de mâine să fie prezent un reprezentant al unității medicale. Secretarul Irina Jitaru, care ocupă funcția de președinte al Consiliului de Administrație de la Spitalul Municipal de Urgență, a spus că membrii forului din care face parte nu au primit planuri de măsuri solicitat, fapt pentru care au propus demiterea managerului Costică Pânzaru. Acesta din urmă se află în concediu de odihnă până pe data de 30 august.

Discuțiile finale pe acest proiect vor avea loc mâine, în plenul ședinței de CL. Reamintim faptul că aleșii din PNL s-au opus acestui demers și în celelalte comisii la care au participat, pe motiv că este un drept al tuturor angajaților din sistemul public. 

Related posts

Fake news marca Olariu! Service-ul său auto este deschis! Primăria i-a refuzat autorizarea pentru că are probleme cu autorizația de construire! (DOC)

Răzvan Grecu

Criza căldurii va exploda în iarnă la Pașcani! Doar 53 de familii au primit bani de la Primărie pentru montarea centralelor!

Răzvan Grecu

Lista drumurilor din județ pentru care se cer 100 milioane de euro prin PNDL 3

Redacția
Încarcă...