RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Cine ne păzește de polițiștii pășcăneni? Zeci de cetățeni bătuți de paznicii liniștii publice în primele 7 luni ale anului 2013!

Pașcaniul a devenit un oraș nesigur pentru cetățenii săi. Nu mai puțin de douăzeci de persoane au fost bătute în toiul nopții în prima parte a anului 2013.  Deși la prima vedere s-ar crede că străzile municipiului nu sunt sigure din cauza delincvenților, victimele îi identifică ca agresori pe cei care ar fi trebuit să-i apere și anume pe polițiști.

Ultimul astfel de caz s-a petrecut în noaptea de 19/20 iulie. Imediat după încheierea meciului de fotbal dintre Timișoara și Dinamo mai mulți tineri au ieșit dintr-un local, unde vizionaseră partida, și s-au deplasat către case. Pe drum aceștia au fost dispersați de o patrulă mixtă de polițiști municipali și locali, iar unul dintre aceștia, care s-a așezat pe o bancă să fumeze o țigară, a avut ghinionul să cunoască partea  dură a brațului legii.

Paul Axinte susține că nu a avut cartea de identitate la el pentru a se legitima în fața oamenilor legii, însă le-a dat acestora toate detaliile necesare pentru a fi identificat. După ce acestea au fost confirmate prin stație, tânărul susține că a refuzat să părăsească banca pe care stătea deoarece dorea să-și termine țigara: "Le-am spus că vreau să fumez și că nu pot face acest lucru în casă. Eram singur pe o bancă, nu încurcam pe nimeni. Le-am cerut agenților să se legitimeze și ei. Unul a spus: hai să-i dăm o amendă de aia cum știm noi. Imediat mi-au pus cătușele și m-au dus în sediul Poliției unde m-au bătut 40 de minute. Mi-au pus piedică, m-au trântit pe podea și m-au bătut cu bastoanele” a povestit victima.

  

Imediat după ce a fost eliberat din sediul Poliției, Axinte s-a întâlnit cu prieten de-al său, Doru Ghioc, care a încercat să-i acorde primul ajutor. În dreptul parcului din spatele cofetăriei Riama, polițiștii au apărut din nou și l-au încătușat de data aceasta pe Doru Ghioc pe care l-au dus în sediul Poliției unde l-au bătut și pe acesta.

Reprezentanții Poliției Iași confirmă incidentul însă susțin că tinerii nu au fost bătuți și că aceștia se aflau sub influența băuturilor alcoolice și aveau manifestări violente: "Polițiștii locali au adus la sediul Poliției municipale Pașcani, în noapte de 19/20 iulie, doi tineri de 37 și 39 de ani ce făceau scandal în spațiul public. Celor doi li s-au întocmit procese verbale de contravenție. Într-adevăr există două plângeri cu privire la purtarea abuzivă a polițiștilor și s-a început cercetarea celor reclamate”, ne-a declarat subinspector Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

Varianta acestuia a fost contrazisă de șeful Poliției Locale Pașcani, Vasile Avasiloaie, care susține că cei doi au fost încătușați în zone diferite ale municipiului: Paul Axinte în zona deal, pe banca din fața blocului T8 și Doru Ghioc în zona vale, în parcul din spatele cofetăriei Riama. Mai mult, acesta spune că intervenția  polițiștilor locali a fost făcută la solicitarea polițiștilor municipali.

„Poliția Locală a intervenit la solicitarea colegilor de la municipală care aveau nevoie să disperseze un grup de 11 tineri. Paul Axinte a fost imobilizat și transportat la Poliția municipală Pașcani deoarece se manifesta violent. Doru Ghioc a fost reținut după ce a fost înregistrat pe camerele de supraveghere la bustul gol fluturând în mână un băț în dreptul unor copii pe bicicletă”, a spus Vasile Avasiloaie, șeful Poliției Locale Pașcani.

Cei doi tineri au depus ieri plângeri penale împotriva polițiștior care i-au bătut, iar în această zi au fost la IML Iași pentru a-și scoate certificatele medicale care să ateste agresiunea comisă împotriva lor.

Menționăm că de la începutul anului 2013 în presa din Pașcani 7 pășcăneni au reclamat că au fost bătuți de către polițiști, însă cifra corectă este mai mare de 20, având în vedere cei care nu au dorit mediatizarea cazurilor lor, preferând să lupte în justiție sau să accepte situația de fapt.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Bătrână bătută de hoțul care a vrut să-i fure vaca

Oana Cordoneanu

Autoturism furat de pe o stradă din Pașcani. Autorii au fost identificați

Redacția

Mașină cu lemne fără acte oprită de polișiștii pășcăneni la Moțca – au fost confiscate

Redacția
Încarcă...