
Legea nr. 102/2014 privind cimitirele prevede obligația unui Regulament de organizare și funcționare, iar Municipiul Pașcani are un astfel de regulament introdus de primarul de atunci în funcție, Dumitru Pantazi și aprobat în unanimitate de către consilierii locali. Acel regulament nu a funcționat și nici nu a fost aplicat de administrația locală de la Pașcani.
Având în vedere prevederile legale și situația din cimitirele pășcănene, primarul Marius Pintilie a readus pe ordinea de zi acest Regulament, cu unele prevederi îmbunătățite, pentru a putea fi aplicat.
Obiectivele propuse prin acest regulament sunt următoarele:
1. stoparea speculei cu locurile de veci din cimitirele Pașcaniului;
2. garantarea unui loc de veci în caz de necesitate, fără plata unor sume exorbitante;
3. garantarea ordinii, liniștii publice, curățeniei și siguranței împotriva actelor de vandalism;
4. eliberarea documentelor pentru folosința locurilor de veci achiziționate de pășcăneni, pe bază de chitanță, cât și de la speculanți;
5. asigurarea accesului neîngrădit a tuturor categoriilor sociale la locurile de veci din cimitirele pășcănene;
6. corelarea cu noile modificări legislative a regulamentului votat în anul 2018.Toate aceste obiective ar duce la instalarea unei situații de normalitate cu privire la gestionarea și administrarea locurilor de veci din Pașcani.
PNL Pașcani va insista în Consiliul Local Pașcani pentru adoptarea regulamentului propus, cu speranța că ceilalți aleși locali vor înțelege că regulile aprobate și aflate în vigoare din anul 2018 vor fi îmbunătățite și vor putea fi aplicate.


