Cazul tânărului din Pașcani, de 300 kg, aduce în discuție un nou subiect extrem de important, și anume soarta persoanelor care suferă de obezitate. Despre cazul lui Robert Cogeanu, dar și a celorlalte persoane care suferă de această boală, s-a discutat în Parlamentul României.
Senatorul PSD Florin Constantinescu s-a adresat ieri Ministerului Sănătăţii printr-o interpelare, prin care a adus la cunoştinţă cazul unui bărbat de 39 de ani din Paşcani, care a ajuns să cântărească 300 de kilograme, nu beneficiază de nici un program de sănătate derulat prin Ministerul Sănătăţii.
“Se ştie că numărul persoanelor supraponderale sau obeze este într-o creştere permanentă la nivel mondial şi european, dar şi la nivel naţional, iar copiii şi adolescenţii par să fie afectaţi din ce în ce mai mult”, a declarat Florin Constantinescu.
Parlamentarul pășcănean solicită ministrului un răspuns cu privire la existenţa unui program pentru combaterea obezităţii şi cât la sută din bugetul ministerului va fi alocat acestui program.


