Mai multe fete minore au fost şantajate cu materiale pornografice şi obligate să întreţină relaţii sexuale.
Procurorii DIICOT au efectuat în cursul zilei de ieri opt percheziţii în judeţul Iaşi la domiciliile unor indivizi care sunt acuzaţi de pornografie infantilă, şantaj şi viol. Oamenii legii au realizat descinderile în cadrul unui dosar cu acuzaţii cutremurătoare în care victime sunt fete minore care, în ultimele luni, ar fi fost violate.
Una dintre ele are 14 ani şi procurorii susţin că a fost violată în repetate rânduri în perioada februarie – mai 2020. Ea ar fi fost agresată sexual de doi bărbaţi, care au ameninţat-o cu bătaia.
În timpul actelor sexuale, cei doi indivizi au realizat înregistrări cu caracter pornografic, pe care le-au folosit pentru a o ameninţa pe adolescentă să continue să întreţină raporturi sexuale cu ei.
„În cursul lunii iulie 2020, victima minoră a fost înştiinţată de un alt bărbat despre faptul că deţine fotografii ce o reprezintă, dându-i de înţeles că sunt materialele cu caracter pornografic mai sus menţionate, şi i-a solicitat acesteia să îl accepte ca prieten pe o reţea de socializare, sub ameninţarea că în caz contrar va distribui imaginile compromiţătoare cu aceasta“, au precizat procurorii de la DIICOT.
În cadrul aceleiaşi anchete, procurorii au mai aflat că, în noaptea de 29 spre 30 iunie, o altă adolescentă, de 15 ani, a fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu patru indivizi. DIICOT a precizat că, atunci când a fost violată, această victimă era virgină.
O a treia victimă avea doar 13 ani atunci când a fost agresată sexual de către suspecţi, agresiunile asupra ei datând încă din septembrie 2018.
„O parte dintre actele sexuale au fost filmate de către persoanele suspectate, ulterior materialele cu caracter pornografic rezultate au fost distribuite atât între agresori, cât şi către alte persoane. Unii dintre aceştia au şantajat persoanele vătămate cu distribuirea către părinţi sau către alte persoane, a materialelor, prin intermediul reţelelor sociale sau prin alte mijloace de comunicare, solicitându-le să întreţină în continuare raporturi sexuale, atât cu ei, cât şi cu alte persoane“, a încheiat DIICOT Iaşi.
În urma percheziţiilor de ieri au fost ridicate 17 telefoane mobile, 7 stick-uri, un laptop, o unitate PC.