Cătălin Avramescu, fost ambasador în Finlanda și profesor universitar la Universitatea București, care și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, a declarat în exclusivitate pentru „Adevărul” că cel mai mare pericol pentru România îl reprezintă extremismul. „Eu, pe de altă parte, sunt un pro-european convins”, ne-a mărturisit acesta.
Profesorul universitar Cătălin Avramescu și-a anunțat candidatura la prezidențiale. Arhivă
Faptul că în România secolului XXI ideile extremiste, neonaziste, teoriile care slăvesc legionarismul dar și aberațiile non științifice propagate de Călin Georgescu au atras în număr mare electoratul, ar trebui să ne ridice mari semne de întrebare, consideră profesorul universitar Cătălin Avramescu, cel care și-a anunțat în aceste zile candidatura la Cotroceni.
„Plătim o notă de plată grea pentru decenii întregi în care școala și cultura au fost călcate în picioare și puse la pământ. V-o spun ca profesor: generații după generații, tinerii sunt din ce în ce mai needucați. Chiar ieri, la curs, în timp ce vorbeam, un student din fața mea stătea cu capul plecat în telefon navigând pe TikTok. Am suportat vreo 15 minute, iar apoi l-am întrebat de ce a mai venit curs?
» Citește continuarea pe pagina autorului


