News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EvenimentLocal

Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” a sărbătorit Ziua Europei și Ziua Independenței României prin desen și muzică (FOTO)

Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a marcat Ziua Europei și Ziua Independenței de Stat a României printr-un amplu eveniment cultural dedicat elevilor și comunității locale. Manifestarea a debutat prin intonarea Imnului Europei, interpretat de membrii Mini Band-ului Fanfarei Trubadurii a Casei de Cultură, dirijat de prof. Miky Atomei.

În Foaierul instituției s-a desfășurat festivitatea de premiere a concursului de desene „9 MAI, ZIUA EUROPEI”, la care au participat elevi din municipiul Pașcani și din localitățile învecinate. Juriul, alcătuit din doamnele profesor de educație plastică Ionela Luca (președintele juriului), Anca Pricop și Bucan Nicola Mihaela, a acordat premiile I, II, III și mențiuni. Cei 49 de laureați au fost recompensați cu diplome, acuarele și pensule, ca semn de apreciere pentru creativitatea și implicarea lor.

Evenimentul a continuat cu un recital susținut de Mini Bandul „Fanfarei Trubadurii”, o trupă formată din elevi pasionați de muzică, coordonați de profesorul Miky Atomei. În încheiere, fiecare membru al Mini Band-ului a fost premiat, în semn de recunoaștere pentru contribuția artistică adusă evenimentului.

Ziua de 9 Mai are o semnificație aparte pentru România, marcând atât Ziua Europei, cât și proclamarea Independenței de Stat. Prin această manifestare, comunitatea pășcăneană își reafirmă atașamentul față de istorie, educație și cultură.

  

Related posts

Fermierii sud-coreeni protestează față de propunerea de interzicere a consumului cărnii de câine

Redacția

Biserica ”Sf.Voievozi”: În această seară se citesc Moliftele Sfântului Vasile Cel Mare

Redacția

Piața imobiliară nerezonabilă la Pașcani! Chirie de 400 de euro pentru un apartament cu 2 camere! O vilă costă 670.000 de euro!

Răzvan Grecu
Încarcă...