RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cartel ALFA: Veniturile angajaţilor plătiţi cu salariul minim vor scădea, în loc să crească, de la 1 iulie, fără modificarea OUG 115/2023

Confederaţia Naţională Sindicala Cartel ALFA cere, marţi, Ministerului de Finanţe şi Guvernului României modificarea urgentă a pragului pentru acordarea deductibilităţii fiscale în cazul celor plătiţi cu salariul minim, în vederea corelării cu majorarea care intră în vigoare de la 1 iulie 2024. În caz contrar, potrivit sindicaliştilor, se va ajunge în situaţia ca majoritatea celor 1,8 milioane de salariaţi plătiţi cu salariul minim să ajungă în fapt să aibă veniturile nete reduse, în loc să beneficieze de majorarea binevenită acordată, transmite News.ro.

”Odată cu majorarea salariului minim de la 3.300 la 3.700 de lei a fost crescută de la 200 la 300 de lei şi suma deductibilă, pentru care angajatorul nu plăteşte taxe şi contribuţii sociale. Pentru a beneficia de această sumă neimpozabilă, legislaţia actuală prevede ca venitul brut realizat din salarii şi beneficii asimilate salariilor să nu depăşească pragul de 4.000 de lei. Printre aceste beneficii de care nu mai rămâne foarte mult loc fără o actualizare a plafonului se numără şi tichetele de masă”, au transmis, marţi, reprezentanţii Cartel ALFA, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, ”este de salutat decizia Guvernului de a mări salariul minim pe economie într-o perioadă foarte dificilă, în care angajaţii plătiţi cu salariul minim sunt cei mai afectaţi”

”Măsura luată prin Ordonanţă de Urgenţă 59/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Care este adevărata datorie a Republicii Moldova către Gazprom și ce s-a întâmplat după ce Transnistria a rămas fără gaze din Rusia. Interviu cu secretarul de stat din Ministerul Energiei de la Chișinău despre criza energetică și șantajul Ru

Redacția

Miercuri, o zi “magica”: 12/12/12, ultima data repetitiva pe care o vom trai

Redacția

Noul Bentley Continental Supersports: V8 cu 666 CP

Redacția
Încarcă...