News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cancelarul german Merz îl compară pe Putin cu Hitler şi crede că epoca de „Pax Americana” aproape s-a încheiat

Cancelarul german Friedrich Merz a susţinut sâmbătă că preşedintele rus Vladimir Putin „nu se va opri” şi că, dacă Ucraina cade, armata rusă nu se va opri la graniţele acesteia, la fel cum nici Hitler nu s-a oprit după acordul de la Munchen din anul 1938 prin care a obţinut regiunea germanofonă sudetă care aparţinea Cehoslovaciei, relatează agenţiile de știri EFE şi DPA.

„Ştim acest lucru din 2022: acesta este un război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi împotriva Europei. Iar dacă Ucraina cade, (Rusia) nu se va opri, la fel cum în 1938 sudeţii nu au fost de ajuns (pentru Hitler). Putin nu se opreşte. Şi oricine nu crede asta ar trebui să analizeze cu atenţie strategiile sale, documentele sale, discursurile sale, apariţiile sale publice”, a încercat Merz să convingă, în discursul susţinut la Munchen la congresul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), formaţiunea bavareză soră a partidului său Uniunea Creştin-Democrată (CDU), transmite Agerpres.

„Este vorba aici despre o schimbare fundamentală a frontierelor în Europa, despre restaurarea fostei Uniuni Sovietice în interiorul vechilor sale graniţe, cu o ameninţare gravă, inclusiv una militară, pentru ţările care au făcut odinioară parte din acel imperiu”, mai crede şeful guvernului german.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Grupul Volkswagen: peste 30 de lansări în 2024

Redacția

Guvernul a numit 14 prefecţi şi subprefecţi. Cine sunt aceştia

Redacția

Documente furate de hackeri arată că Rusia îi antrenează pe parașutiștii chinezi să atace Taiwanul

Redacția
Încarcă...