Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat calendarul adoptării bugetului de stat pe 2023. Parlamentul ar urma să adopte joi bugetul pe 2023.
Parlamentarii încep dezbaterea pe proiectul bugetului de stat pentru 2023 FOTO Arhivă
Birourile Permanente Reunite au decis ca depunerea amendamentelor la proiectele legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale pe 2023 să fie făcută până duminică, ppotrivit calendarului agreat.
Sursa citată a mai indicat că dezbaterea în comisii ar urma să se desfășoare în perioada 12-14 decembrie, de luni până miercuri, termenul de depunere a rapoartelor de către comisiile reunite pentru buget, finanţe fiind miercuri, ora 10.00.
De asemenea, plenul reunit pentru dezbaterea și adoptarea pe articole va avea loc tot miercuri, de la ora 13.00, urmând ca votul final să aibă loc într-o altă ședință comună de plen, joi.
Consiliul Fiscal se așteaptă ca statul român să încaseze mai puțin
Proiectele legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2023 au fost aprobate în ședința de joi a Guvernului.
După publicarea proiectului bugetului de stat pentru anul următor, sindicaliștii au cerut majorarea bugetul alocat învăţământului.
» Citește continuarea pe pagina autorului


