Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă vineri, de la ora 10.00, pentru a dezbate bugetul Municipiului Bucureşti pe anul 2024, transmite Agerpres.
Şedinţa extraordinară a fost convocată de către grupurile consilierilor generali PNL şi PSD. Proiectul de buget a fost respins în trei şedinţe anterioare, însă, conform declaraţiilor făcute de către liderii PSD şi PNL, acesta ar urma să fie aprobat.
Astfel, viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu (PNL) a precizat că bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti va fi votat vineri.
„În acea şedinţă de vineri, care are un singur punct pe ordinea de zi, votarea bugetului municipiului Bucureşti, vom veni cu un amendament comun. La momentul adoptării amendamentului vom adopta şi bugetul „, a declarat Bujduveanu, miercuri.
De asemenea, preşedinta PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a precizat că în CGMB s-a constituit o nouă majoritate care va vota bugetul în şedinţa de vineri.
„Am găsit împreună soluţiile şi vom colabora pentru a reda oraşul bucureştenilor. Pentru ca marile proiecte ale oraşului să prindă contur este nevoie şi de o bună colaborare cu Guvernul şi Parlamentul. Primul pas pentru această nouă alianţă şi la nivel de Bucureşti este votarea bugetului Capitalei, în şedinţa de mâine a CGMB,
» Citește continuarea pe pagina autorului


