RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Boloș: Problema pensiilor speciale trebuie rezolvată până în iunie. E suficient timp

Ministrul Proiectelor Europene susține că Guvernul trebuie să adopte până la finalul lunii iunie proiectul de lege, care să corespundă cerințelor Comisiei Europene, fiind încă o discuție deschisă dacă și pensiile militare vor face parte din reformă.

Ministrul Marcel Boloș vorbește de alt termen privind pensiile speciale FOTO gov.ro

Ministrul Marcel Boloș vorbește de alt termen privind pensiile speciale FOTO gov.ro

Aveam acest termen până la sfârșitul anului trecut (pentru legea pensiilor speciale-n.r.), dar așa cum domnul prim-ministru a dispus în ședința de Guvern de ieri, pentru cererea de plată numărul 3, termenul de depunere a ei este sfârșitul semestrului I al anului 2023. Deci în consecință, până la acest termen, România trebuie să rezolve problema și să adopte legea privind pensiile speciale, dar și alte două jaloane relevante, cum ar fi guvernanța corporațiilor de stat sau chiar trecerea în conservare a grupurilor energetice de la Rovinari și Turceni”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene într-o intervenție la Radio France International.

  

Marcel Boloș s-a declarat optimist că până la finalul lunii iunie proiectul de lege să fie adoptat: „Cred eu că există timp suficient pentru ca forma finală a legii să fie în acord cu conținutul jalonului,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Oana Moraru, despre Evaluările Naționale: În nicio școală de stat din România, profesorii nu sunt evaluați oficial și cu niciun fel de consecințe pe ce efect au ei în clasă în mințile copiilor

Redacția

VIDEO Cum arată acum drumul expres din beton către podul Giurgiu-Ruse. Va fi deschis traficului până la finalul anului?

Redacția

Comisia Europeană lansează un apel de proiecte în cercetare în valoare de 1,25 miliarde de euro

Redacția
Încarcă...