Pentru multă vreme, tehnologia a ”creat probleme” în materia drepturilor de autor. Evoluția tehnologică din ultima sută de ani a provocat mereu dreptul, obligându-l pe acesta să se adapteze din mers, cu destul de multă întârziere și dificultăți, la noile forme de exprimare, comunicare și reprezentare permise și facilitate de tehnologiile moderne. În acest context, nu este de mirare că prima încercare a legiuitorului Uniunii Europene de armonizare a unor aspecte ale dreptului de autor în domeniul tehnologiei informației s-a realizat abia în anul 2001 (1).
Aparatul foto, difuzoarele, televizorul, radio-ul, discurile și apoi CD/DVD-urile, copiatorul, etc., toate au permis o difuzie în masă a operelor artistice, la începutul și mijlocul secolului 20. Apoi, internetul și rețelele locale, telefoanele mobile inteligente, streamingul, etc., toate au reprezentat un mijloc suplimentar și foarte eficace de difuzare a operelor, dar cu o provocare pe măsură pentru implementarea unei protecții efective a titularilor de drepturi. Napster, Pirate Bay și altele sunt nume care, în mintea publicului din România (și nu numai), evocă ușor noile provocări.
Toate aceste evoluții tehnologice au condus la o creștere cantitativă și calitativă a exploatării operelor; această exploatare a fost însă oarecum limitată de evoluția mai lentă,
» Citește continuarea pe pagina autorului