NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Berea, singura băutură alcoolică ce va putea fi comercializată la ștrand. Consilierul Enea a propus alocarea de teren pentru doi comercianți

Procedura prin care va putea fi închiriat terenul în suprafață de 200 mp din incinta Ștrandului Municipal, pentru amenajarea unei terase, a trecut de votul consilierilor locali. După acest demers municipalitatea pășcăneană va putea trece la organizarea licitației cu strigare, în urma căruia va fi desemnat agentul economic care va funcționa în cadrul locației. Vestea bună pentru cei care se înscriu la licitație este aceea că se vor putea comercializa și băuturi alcoolice, singura admisă fiind berea.

 

 Consilierii au considerat că este normal ca lângă răcoritoarele pentru copii să se vândă și cele pentru adulți. Asta deși prima variantă a inițiatorului de proiect, primarul Dumitru Pantazi, interzicea comercializarea băuturilor alcoolice.

Cei 200 de mp identificați de Administrația Publică ca fiind disponibili în incinta Ștrandului pentru activități comerciale vor fi închiriați în urma unei licitații publice cu strigare organizată conform Regulamentului privind închirierea terenurilor, proprietate publică sau privată a  municipiul Pașcani. Hotărârea prevede că suprafața de 200 de mp poate fi ocupată doar de un operator economic care va câștiga licitația cu strigare. Prețul de pornire este de 10.858 de lei pentru o perioadă de 3 luni, iar cei interesați vor trebui să achite o garanție de participare în valoare de 1085,8 lei. Mai exact prețul pe mp este de 0,6 lei. Caietul de sarcini al licitației, care costă 50 de lei.

La această licitație nu pot participa persoanele juridice sau fizice autorizate care au datorii la bugetul de stat sau local, sau cele a căror administrator a fost condamnat prin hotărârea definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru participare la activităţi ale unei organizaţii criminale, pentru corupţie, pentru fraudă şi/sau pentru spălare de bani  în ultimii 5 ani au fost condamnați. Deasemnea nu sunt admiși în licitație nici agenții economici care au deținut un contract de închiriere sau concesiune pentru terenul supus licitației publice și a renunțat la acesta sau înregistrează creanțe bugetare de plată către  bugetul local rezultate din închirieri sau concesiuni.

 

Pe marginea acestui subiect consilierul PNL Enea Neculai a propus consilierilor ca suprafața destinată agenților economici să crească în incinta ștrandului cu 30 mp, iar suprafața de 230 de metri să fie pusă la dispoziția a doi agenți economici. Inițiativa s-a izbit de votul majorității din legislativul local.  

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Pliante în loc de referendum: ApaVital vă întreabă dacă știți unde sunt sparte conductele de apă! (FOTO)

Răzvan Grecu

57.000 lei pentru refacerea proiectului privind modernizarea Căminului Cultural Lunca

Marius Parteni

Furnizarea apei potabile este întreruptă în localitatea Verșeni

Oana Cordoneanu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site