RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Bătrân în cârje acroșat de o mașină pe o stradă din Pașcani. Inițial a refuzat ajutorul șoferului, apoi câteva ore mai târziu a ajuns la spital

Victimă cu efect întârziat! Duminică, 12 august, un bărbat în vârstă de 85 de ani din Pașcani a fost implicat într-un accident rutier.

Bătrânul, cu probleme locomotorii, se deplasa cu ajutorul a două cârje pe  strada Crișan când a fost acroșat de un autoturism care efectua manevra de mers înapoi. Șoferul a coborât și a discutat cu bătrânul, însă acesta a refuzat să meargă la spital, susținând că este bine, s-a rupt doar una dintre cârje. Însă câteva ore mai târziu, în timp ce se afla la domiciliu i s-a făcut rău și l-a anunțat pe fiul său.

Duminică, 12 august, polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 de către un bărbat, despre faptul că tatăl său ar fi fost implicat în cursul zilei într-un accident rutier. Inițial nu l-a declarat, iar ulterior pentru că i s-ar fi făcut rău a solicitat o ambulanță”, ne-a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași.

  

Polițiștii au efectuat cercetări pentru identificarea șoferului. Acesta are 39 de ani, și este din municipiul Iași. Șoferul a declarat polițiștilor că nu a declarat polițiștilor accidentul pentru că bătrânul a refuzat să fie dus la spital, susținând că este bine.

Bărbatul a fost testat alcoolscopic la momentul depistării, rezultatul fiind negativ. În cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de Poliție”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.  

 

Related posts

(Video) O tânără s-a luat la bătaie cu poliţiştii, dar înainte le-a dat cu spray de insecte în ochi

Redacția

Cauciucuri de iarna: Politistii vor retrage certificatul de inmatriculare daca masina este neechipata corespunzator

Redacția

Doi minori dintr-un centru de plasament, urmăriți național au fost găsiți în Pașcani, după lungi căutări

Redacția
Încarcă...