Teribilismul sau inconștiența unui copil de 13 ani l-au împins să se urce pe un motoscuter neînmatriculat și să plece la plimbare prin localitate.
Acesta a ajuns pe patul de spital în stare gravă, în urma unui accident produs chiar de el. Minorul a luat vehiculul pe două roți fără știrea părinților, și a ieșit pe o stradă din satul Humosu, comuna Sirețel. Din cauza lipsei de experiență, acesta a pierdut controlul și a intrat pe contrasens, accidentând un pieton care se deplasa pe marginea drumului. Incidentul a avut loc marți, 27 octombrie, în jurul orei 18.20. Victima, Tudorel H. în vârstă de 53, de ani a fost transportată la Spitalul Municipal Pașcani. Conform medicilor, prezenta fractură deschisă de gambă. Bărbatul a fost operat și a rămas internat la unitatea medicală. A fost testat cu etilotestul care a indicat o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur, în aerul expirat.
După ce a produs accidentul, minorul a fugit de la locul faptei, însă a ajuns după o oră la Spitalul Municipal Pașcani. Constantin B. prezenta un traumatism cranio cerebral, era inconștient, avea fractură de rotulă și mai multe contuzii la genunchi. A primit îngrijiri medicale, apoi a fost transferat la Spitalul de Copii „Sf.Maria”, din Iași.
Polițiștii sosiți la fața locului au deschis un dosar penal în acest caz și fac cercetări pentru vătămare corporală, conducerea unui motoscuter fără permis de conducere, neînmatriculat și părăsirea locului accidentului. La finalizare se vor lua măsurile care se impun.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


