Veste cu adevarat buna pentru profesorii navetisti. Transportul catre si dinspre locul de munca va fi decontat din bugetul de stat. Deputatii au aprobat ieri proiectul de lege in acest sens, iar actul normativ va intra in vigoare imediat dupa promulgarea de catre presedinte si publicarea in Monitorul Oficial.
Cel mai sigur, banii vor veni incepand din ianuarie 2016, odata cu noul buget. Este insa posibil ca o parte din sumele pentru 2015 sa fie insa alocate dupa rectificarea din octombrie a bugetului pe acest an. Pana acum, naveta era decontata, teoretic, de primarii. In multe cazuri, insa, autoritatile locale nu aveau bani, asa ca profesorii nu beneficiau de niciun ajutor. Au fost si situatii cand cadrele didactice s-au adresat instantei si au castigat procesele, insa, atunci cand a fost vorba de executarea bugetelor locale, s-a constatat ca nu sunt fonduri.
“Este un lucru foarte important ca in Camera Deputatilor s-a votat un proiect de lege prin care se asigura bani de la bugetul de stat pentru plata navetei profesorilor. Daca tinem cont de faptul ca de ani de zile aceasta problema este nesolutionata, ca si profesorii si primarii au avut probleme cu banii pentru naveta, daca luam in considerare ca am mai depus un proiect de lege mai demult, acum vreo doi ani de zile, care a fost respins, proiect initiat de USLIP Iasi, si, sigur, si celelalte sindicate din invatamantul preuniversitar, cred ca este un lucru foarte bun si voi sustine in continuare proiecte care sa confere stabilitate, siguranta si, daca da Dumnezeu, si salarii mai mari pentru cadrele didactice”, a spus deputatul de Iasi Petru Movila.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


