Apoi vin utilizatorii care își fac temele cu AI, cu o investiție personală modestă sau minimală, care așadar petrec un strop de timp rearanjînd materialul furnizat de AI. Acest material are, cum știm, diferite metehne logice și factuale și poate cuprinde, în proporții variabile, citate repartizate democratic între autori care există și autori care nu există, opinii despre cărți care nu vor fi niciodată scrise, în fine, tot ceea ce creatorii acestor modele au numit „halucinații”. Conținutul produs de AI, pe care îl dăm îndatoritori peste cap, amestecă, în același blender, nuci și nisip, portocale și piulițe. Dar nu asemenea erori sînt marea problemă. La urma urmei, uneori vezi că ai pus în traistă o ciupercă otrăvitoare, uneori prietenul tău îți dă un sfat tîmpit – dar tresari și te prinzi. Problema este că ChatGPT livrează toate astea de la înălțimea prestigiului cu care acești tineri învestesc tot ce ține de tehnologia de vîrf, și într-un discurs mai articulat decît – doare s-o recunoaștem -, al majorității adulților din jurul lor. Cum să mai pui ceva la îndoială? A-ți face temele cu ChatGPT nu generează gîndire critică, ci moțăială și vid.
Acum, îmi pot închipui circumstanțele în care unii școlari și liceeni recurg la ChatGPT.
» Citește continuarea pe pagina autorului
