News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Averile conducerii TVR: de la lefuri mai mari ca a lui Iohannis şi numeroase case până la zero venituri

Lista celor mai avuţi membri ai Televiziunii Române începe chiar cu preşedintele instituţiei, Dan Cristian Turturică, propus din partea PNL, care are în conturi aproximativ 80.000 de euro, la care se adaugă venituri declarate pentru anul 2021 în valoare de 153.727 de lei, adică echivalentul a aproximativ 31.000 de euro, din activităţi didactice şi salariul plus dividente la o companie de ştiri. Aşadar, toate veniturile din mediul privat. Preşedintele TVR mai deţine şi patru terenuri, dintre care unul în Sectorul 1 din Bucureşti şi unul Bran, dar şi o casă în Capitală.

Severin îl bate pe Iohannis la capitolul salariu

Mult mai bine stă la capitolul venituri fostul şef al Radio România, social-democratul Georgică Severin, membru al Consiliului de Adminsitraţie. Pe lângă cei aproape 31.000 de euro în conturi, a declarat venituri de 252.948 de lei (aproximativ 50.600 de euro) pentru anul 2020 din salariul obţinut în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, ceea ce ar însemna un salariul de aproximativ 4.000 de euro pe lună. Ca exemplu, leafa lui Klaus Iohannis în 2020 a fost puţin peste 170.000 de lei. În total, Georgică Severin a declarat aproape 80.000 de euro, din salarii şi active financiare. Pe lângă banii din conturi,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Site-ul Cartoon Network se închide după 26 de ani

Redacția

Moartea fiului unui deputat de opoziție din Polonia stârnește furie împotriva presei de stat care a contribuit la identificarea acestuia ca victimă a abuzurilor sexuale (Notes from Poland)

Redacția

Unde a dispărut „geniul” lui Putin? – Analiză Corriere Della Sera

Redacția
Încarcă...