RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Aurescu, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni: „Diplomaţia a urmărit să protejeze interesele românilor oriunde s-ar afla”

„De Ziua Românilor de Pretutindeni, transmit tuturor românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării, mai aproape sau mai departe de România, urări de sănătate, prosperitate şi convingerea că doar împreună putem construi un viitor mai bun şi mai sigur pentru noi toţi.

Trăim împreună o perioadă fără precedent, în care pacea şi securitatea tuturor sunt ameninţate în mod brutal de agresiunea neprovocată, nejustificată şi ilegală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Modul în care românii din Ucraina, care au fost şi ei profund afectaţi de această criză, au înfruntat actuala situaţie de securitate, alături de ceilalţi cetăţeni şi de autorităţile ucrainene, cu demnitate, curaj şi rezilienţă, merită aprecierea noastră şi a întregii lumi.

După mai bine de doi ani de provocări dificile, separări şi pierderi de tot felul generate de pandemia de COVID-19, războiul acesta nedrept afectează ordinea internaţională, pacea şi securitatea la nivel global şi regional, dar şi vieţile noastre, sub multe dintre aspectele sale”, se arată în mesajul transmis de ministrul de Externe.

Bogdan Aurescu a precizat că „diplomaţia română a urmărit consecvent, în toată această perioadă dificilă, obiectivele sale prioritare în vederea consolidării securităţii naţionale şi a intereselor de politică externă ale ţării noastre,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Robert De Niro, în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump: „Am uitat lecţiile istoriei care ne-au arătat alţi clovni care nu au fost luaţi în serios până când au devenit dictatori” / Echipa lui Trump răspunde: „Un actor expirat”

Redacția

Spitalul Județean din Oradea scoate la concurs peste 170 de posturi, dintre care 3 medici și 51 de asistenți

Redacția

Coaliția amână reformele importante pentru la toamnă, pe fundal de proteste

Redacția
Încarcă...