Liderii județeni și locali ai Partidul Mișcarea Populară promit să se implice activ în viața publică a municipiului Pașcani. Ei au promis că vor colabora cu toate formațiunile politice de dreapta, atitudine împotriva oricărui derapaj administrativ sau politic
Constantin Mâță, președintele PMP Iași, a caracterizat într-un fel aparte activitatea politică din municipiul nostru. În discursul său acesta a susținut că de peste două decenii câteva personaje domină scena politcă-locală.“Pașcaniul se caracterizează printr-o politică feudală. Două-trei personaje domină de aproape două decenii viața politică. Rezultale le vedem cu toții. Municipiul nu este un oraș care ar trebuie să arate așa cum trebuie. Aceste persoane vor fi subiecte permanente pentru noi. Consider că tebuie să auzim despre ei și din altă perspectivă”, a susținut liderul județean al PMP.
Constantin Mâță a mai susținut că deși Pașcaniul este al doilea municipiu după județul Iași, nu regăsește aici forța economică pe care a avut-o multă vreme localitatea.“Este orașul din județul Iași unde ceferiștii, medicii au un bun cadru de dezvoltare, dar din păcate administrația locală, persoanele și personajele politice de aici nu aduc sub nici o formă un ajutor concret pentru toți acești oameni. Sunt sigur că aici vom găsi adepți, pentru că pășcănenii își doresc altceva”, a mai spus liderul județean.
De partea cealaltă Valeriu Muraru a promis că liderii organizației locale vor fi foarte atenți la problemele pășcănenilor. El a dat ca exemplu problemele de Fond Funciar.“Celor cărora le-au fost luate terenurile în mod abuziv le vom oferi asistență juridică în procesele ce le-au intentat autorităților locale”, a declarat Valeriu Muraru.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


