
Luni, 4 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Târgu Frumos au acţionat pe raza de competenţă, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, ocazie cu care s-au obţinut următoarele rezultate:
Au fost legitimate 15 persoane;
Au fost verificate 6 autovehicule;
Au fost verificate 3 societăți comerciale;
Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, dintre care 9 la Legea nr. 61/1991, iar una la Legea nr. 126/1995.
În cadrul acțiunii, cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială din comuna Bălțați, a fost identificată cantitatea de circa 3.700 de articole pirotehnice, care ar fi fost obținută și oferită spre vânzare, fără drept, de reprezentantul unității economice.
Astfel, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, peste 3.700 de articole pirotehnice, din categoriile P1, F1, F2 și F4 de periculozitate.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,orice operațiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 126/1995. De asemenea, a fost luată și măsura sancționării contravenționale conform Legii nr. 126/1995.
Pentru evitarea implicării în evenimente negative, recomandăm:
– Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!
– La achiziționarea de articole pirotehnice să verificați eticheta. Acestea trebuie să fie inscripționate în limba română!
– Să sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!
De asemenea, vă readucem în atenție câteva aspecte legate de obiectele cu conținut pirotehnic:
Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.
Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.


