News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Arta de a-ți stăpâni mintea: ce spun psihologii și neuroștiința

Se spune că dacă reușești să îți controlezi mintea, multe dintre problemele, temerile, nesiguranțele tale vor dispărea sau, cel puțin, se vor diminua considerabil. Cu siguranță acest deziderat nu este deloc simplu, dar poate că înțelegând procesul și ținând cont de recomandările specialiștilor, cei care doresc să meargă pe această cale vor reuși să aibă o minte calmă și echilibrată.

A controla mintea nu înseamnă să îți anulezi emoțiile ori să devii imun la stres. Dimpotrivă, psihologia modernă arată că o minte aflată cu adevărat „sub control” este aceea care își poate observa gândurile și emoțiile, le acceptă fără judecată și alege conștient cum să reacționeze. Nu este vorba de a învinge frica, ci de a nu-i mai da puterea să te conducă.

Unul dintre specialiștii recunoscuți la nivel internațional pentru modul în care a adus aceste idei în practica medicală este Dr. Jon Kabat-Zinn, profesor emerit la Universitatea din Massachusetts, fondator al programului Mindfulness-Based Stress Reduction (MBSR). Kabat-Zinn arată că simpla practică a prezenței conștiente – exerciții de respirație, scanarea corpului (tehnică de mindfulness în care atenția este ghidată treptat către fiecare parte a corpului, de la tălpi până la creștet,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Ambasadoarea Suediei la București: Îngrijorările care au dus la blocarea aderării la Schengen nu au legătura doar cu România

Redacția

CFR Cluj s-a înțeles cu fostul selecționer – Noul antrenor urmează să fie prezentat luni

Redacția

De la 15.000 la 83.000 de euro: Unde se află România pe harta salariilor din Europa?

Redacția
Încarcă...