
În sala de festivități a Gării Burdujeni s-a desfășurat vineri, 13 aprilie, o nouă ediție a Balului Gospodarilor din Suceava. La eveniment au fost câteva sute de persoane, condiția de participare fiind ținuta în costum popular.
Mai mult, de pe mesele amenajate într-una din lateralele sălii nu au lipsit coșuri mari cu bucate tradiționale, cozonac, ouă roșii, vin și țuică.Toți cei prezenți s-au conformat şi au îmbrăcat costume poluare specifice din diverse zone din județ sau din alte părți ale Moldovei. La eveniment a participat și primarul din Heleșteni, Constantin Hîra, alături de gospodarii din ansamblul „Trei generații”.
Participanții au povestit că evenimentul este un prilej de a reînvia întâlnirile gospodarilor de odinioară, un bun remediu ce le încântă sufletul și le descrețește frunțile.
Evenimentul a fost organizat de Primărie și Consiliul Local Suceava, alături de Consiliul Județean.


