News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

ANALIZĂ Lupta Orban-Cîţu, etapa pe moţiuni: între PNL-ul primarilor şi cel al antreprenorilor

Moţiunile celor doi candidaţi la şefia PNL sunt, dincolo de prezentarea unor viziuni ideologice privind viitorul partidului, adevărate programe de guvernare, în condiţiile în care ambele se referă mai mult la ceea ce poate face o administraţie liberală aflată la putere decât la modul de dezvoltare a partidului.

Ludovic Orban şi-a lansat moţiunea „Forţa dreptei” joi, alături de acesta fiind în general membri simpli, dar şi parlamentari, şi mai mulţi şefi de organizaţii judeţene (Argeş, Brăila, Dâmboviţa, Vrancea, Diaspora, Sectorul 3, Sectorul 5 etc.). Ludovic Orban propune, în moţiunea cu care va candida la Congresul din septembrie, o clarificare doctrinară a PNL, fiind promovată o linie conservatoare moderată, bazată pe drepturile şi libertăţile individuale, comunităţile locale, familie, credinţă şi naţiune. De altfel, în moţiunea lui Orban întâlnim menţionarea libertăţii religioase sau a tradiţiilor.

Primilor membri cărora li se adresează Orban sunt aleşii locali, cărora le promite acces mai rapid şi în mai mare măsură la banii din fondurile naţionale şi cele europene, fiind propusă inclusiv înfiinţarea unui departament special în cadrul Secretariatului general, care să menţină o relaţie strânsă cu administraţia locală. De altfel, cuvântul „primari” apare de nouă ori în moţiune, în timp ce de cinci ori apare sintagma „aleşi locali”.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

După Venezuela, un vicepremier rus vizitează și Cuba

Redacția

Hyundai Ioniq 5: versiune specială pentru SUA

Redacția

Jennifer Aniston: „O întreagă generație de puști” consideră serialul „Friends” ofensator

Redacția
Încarcă...