O sală mică, cu o capacitate de 85 de locuri, în Cartierul Latin de pe malul stâng al Senei în centrul Parisului, găzduiește fără întrerupere din data de 16 februarie 1957 cele două piese ale marelui dramaturg francez de origine română.
Azi cele două piese se joacă potrivit regiei inițiale a lui Nicolas Bataille din 1950 – Cântăreața Cheală – și Marcel Cuvelier din 1951 – Lecția, cu aceeași scenografie și costume (dar nu și cu aceiași actori, cum a răspuns prezentatorul pieselor la o întrebare hâtră din sală) și au aceeași prospețime ca acum aproape 74 de ani sau 67 de ani de când se joacă în aceeași sală.
Actorii – în număr de șase pentru „Cântăreața Cheală” și trei pentru „Lecția” – joacă impecabil cele două texte ale teatrului absurd în care Ionesco a fost un pionier, încântând publicul prin jongleriile de limbaj care transformă situațiile absurde într-o comedie și apoi în tragedie.
Dar ce a vrut dramaturgul să realizeze cu cele două piese. Să-i dăm lui însuși cuvântul: “Cântăreața Cheală ca și Lecția: între altele, tentative de funcționare în vid a mecanismului teatrului. Încercarea unui text abstract și non-figurativ. Împingerea burlescului până la limita sa extremă.
» Citește continuarea pe pagina autorului