

Miercuri, 2 aprilie 2025, Pașcaniul se alătură Campaniei Naționale de Conștientizare a Autismului „Albastru pentru solidaritate”, organizând o serie de evenimente dedicate sensibilizării publicului cu privire la această afecțiune.
Marșul solidarității va începe la ora 10:30 de la Școala Gimnazială Specială Pașcani, va continua pe Esplanadă și strada Ștefan cel Mare și se va încheia în Piața Primăriei. În același loc, participanții vor forma o fundă umană, simbol al sprijinului pentru persoanele cu autism. Pe traseul marșului, voluntari din toate școlile orașului vor organiza un flash-mob, menit să atragă atenția asupra importanței incluziunii.
La ora 12:00, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”, va fi proiectat gratuit filmul Rain Man (1988, Warner Bros.), o producție emblematică despre autism, avându-i în rolurile principale pe Dustin Hoffman și Tom Cruise.
Participanții sunt încurajați să poarte haine albastre și să aducă baloane albastre pentru a marca solidaritatea cu persoanele afectate de autism. Evenimentul este organizat cu sprijinul Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani și al voluntarilor din oraș.


