
Cimitirul din Pașcani este neîncăpător. Se știa de acest fapt, încă din anul 2000. Motiv pentru care consilierii locali de la acea vreme au decis să înființeze unul nou. Pe o tarla din spatele Școlii Ion Creangă sau nr. 2, cum era cunoscută înainte de 1989, din cartierul Fântânele. Au emis consilierii locali o hotărâre în primăvara anului 2000 prin care i-au trasat sarcina viceprimarului să facă această investiție.
La doar câteva luni de zile, viceprimarul Pașcaniului devine Dumitru Pantazi, actualul primar al municipiului, și acționarul majoritar al AgroComplex Lunca Pașcani S.A. Această societate lucra terenul pe care se dorea înființarea noului cimitir, încă din anii 1990. Fără acte, adică fără un contract de închiriere sau arendă și fără a plăti un ban către municipalitate, adică către proprietarul de drept al terenului.
În anul 2010, în urma unor articole de presă, publicate în NewsPascani.com, primarul Dumitru Pantazi, la acea vreme directorul AgroComplex Lunca Pașcani S.A., a închiriat în numele societății sale, fără licitație publică, respectiva suprafață de teren. Contractul a fost anual și a fost reînnoit, tot fără licitație publică, până în anul 2016, când au avut loc alegeri locale, moment în care edilul șef a renunțat să mai cultive acel teren, din motive de imagine, cel mai probabil.
Din anul 2000 și până acum nu s-a mișcat nimic pe acel teren, investiția este încă la nivel de documentație, iar bani pentru realizarea ei nu sunt. Funcționarii publici se pregătesc să scoată lucrarea la licitație, însă nu au sursa finanțării, așa că lucrurile trenează.
Memorabilă rămâne replica primarului Dumitru Pantazi la adresa NewsPascani.com, în 2010: „Da ci, vroiai să-l las pârloagă!”


