
Astăzi, în jurul orei 10:45, a avut loc un accident pe drumul județean (DJ) 281 Lespezi-Sirețel.
O căruță a tăiat calea unei mașini, iar trei persoane au fost rănite, printre care și un copil de 11 ani.
Aceștia au fost transportați în Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani. Conducătorul atelajului hipo, în vârstă de 60 de ani, conducea pe un drum comunal, iar la pătrunderea pe DJ 281 nu a acordat prioritate autovehiculului care venea dinspre Sirețel către Lespezi.„Pe DJ 281 a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un bărbat de 60 de ani, în timp ce conducea un atelaj hipo pe un drum comunal, la pătrunderea pe DJ 281 nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula pe DJ 281 dinspre Sirețel către Lespezi. În urma impactului trei persoane au fost rănite. De asemenea, atât conducătorul atelajului hipo, cât și șoferul autoturismului au fost testați cu aparatul etilotest, dar s-a constatat că nu erau sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat agent de poliție Ioana-Laura Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iași.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă.
Ajunși la fața locului, jurnaliștii au fost bruscați și amenințați de rudele victimelor.


