News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

A fost lansat ghidul solicitantului pentru POR 2014-2020

Autorităţile centrale au lansat versiunea finală a ghidului solicitantului pentru Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020. Una dintre principalele modificări faţă de exerciţiul bugetar 2007 – 2013 constă în faptul că polii de creştere, printre care se numără şi Iaşul, nu vor mai avea rezervată o sumă de bani pentru dezvoltarea de proiecte. 

 

 

  

 

 

În ultimii şapte ani, Iaşul a beneficiat de peste 111 milioane euro, bani cu care practic s-a putut schimba faţa oraşului. În schimb, în următorul exerciţiu, Primăria va intra într-o competiţie de proiecte la nivel regional sau naţional. Totodată, noile reguli impun transmiterea proiectului printr-o aplicaţie electronică, fiind eliminat circuitul hârtiilor între instituţii.

Alocarea financiară pe întreg POR ajunge la 8,2 miliarde euro, sprijinul din partea Uniunii Europene fiind de 6,7 miliarde euro. Potrivit Ministerului Fondurilor Europene, au fost introduse şi noi categorii de proiecte faţă de programul precedent precum reabilitarea termică a clădirilor publice, lucrări de cadastru şi centre de transfer tehnologic. 

Care sunt liniile de finanţare 

POR cuprinde 11 axe prioritare: promovarea transferului tehnologic (207 milioane euro), competitivitate IMM-uri (877 milioane euro), sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon (2,4 miliarde euro), dezvoltare durabilă (1,4 miliarde euro), patrimoniul cultural (466 milioane euro), infrastructura rutieră regională (1 miliard euro), turism (119 milioane euro), infrastructura sanitară şi socială (763 milioane euro), incluziune socială şi combaterea sărăciei (101 milioane euro), educaţie (352 milioane euro) şi cadastru (312 milioane euro).

La acestea se adaugă cea de-a 12-a axă, privind asistenţă tehnică (230 milioane euro). Ghidul publicat ieri de către MFE conţine condiţiile generale pentru accesarea fondurilor în cadrul POR. „Paşii următori includ publicarea spre consultare publică a ghidurilor specifice pentru fiecare apel de proiecte, în baza cărora vor fi elaborate cererile de finanţare, colectarea şi integrarea contribuţiilor şi aprobarea versiunii finale a ghidurilor”, au comunicat reprezentanţii MFE. 

Ce proiecte intenţionează Primăria Iaşi să depună 

Cel mai important proiect al municipalităţii vizează înfiinţarea unei autogări în zona actualului depou din Tudor Vladimirescu (22 milioane euro). Proiectul a fost inclus în strategia la nivel regional. Deocamdată, Primăria nu a anunţat o listă oficială care să conţină şi alte iniţiative.

Dar, pe parcursul acestui an, au mai fost vehiculate proiecte precum reabilitarea de linii de tramvai şi străzi, refacerea parcului din faţa Teatrului Naţional, înfiinţarea unui centru regional de recuperare, construirea unui parc industrial la Fortus, realizarea unei baze sportive, amenajarea de zone de agrement (Bahlui şi C.A. Rosetti), restaurarea Palatului Braunstein sau achiziţia de mijloace de transport în comun. Nu în ultimul rând, un proiect vital pentru Iaşi constă în construirea Spitalului Regional de Urgenţe. Cel mai probabil, primele proiecte vor putea fi înaintate în primăvara anului viitor.

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Licitație pentru atribuirea unor autorizații taxi, contestată! Primăria a ignorat clarificările RAR cu privire la unele dotări

Marius Parteni

Disperare și multe întrebări fără răspuns despre apa potabilă la Pașcani

Marius Parteni

O nouă atenţionare pentru ștergerea vechilor marcaje din sensurile giratorii de pe Moldovei (FOTO)

Marius Parteni
Încarcă...