RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

A crescut numărul cazurilor de turbare la animale

În primele şase luni ale acestui an au fost identificate la fel de multe cazuri de turbare cât în tot anul 2011. Conform reprezentanţilor Direcţiei Sanitare Veterinare (DSV), în primul semestru al acestui an au fost diagnosticate cu rabie un număr de 23 de animale, 17 dintre acestea fiind sălbatice. Frecvenţa cea mai mare a cazurilor a fost identificată la vulpi, unde s-au înregistrat 16 cazuri.

Dintre animalele domestice, au fost diagnosticate cu turbare două pisici şi un câine, dar şi trei bovine. „Vaccinările animalelor împotriva rabiei se fac în lunile noiembrie – decembrie, deci anul acesta încă nu este cazul. Anul trecut însă, a scăzut numărul animalelor vaccinate, faţă de 2011, cu aproximativ 9.000. Anul trecut, ca şi în acest an, Guvernul nu a mai alocat bani pentru manoperă, aceasta trebuind să fie plătită de cetăţeanul interesat. Deşi suma este mică, de câţiva lei, mulţi au refuzat să-şi mai vaccineze animalele de companie”, a declarat Ioan Vasile Gaboran, directorul adjunct al DSV. Conform acestuia, se efectuează vaccinări ale animalelor sălbatice, în acelaşi ritm ca anul trecut. „La vizuină s-au pus 1.376 momeli vaccinale în judeţ. S-au efectuat şi operaţiuni de împrăştiere din aer a momelilor, în toată Moldova fiind administrate 760.000 de astfel de momeli”, a spus Gaboran.

Dacă la turbare numărul cazurilor este în creştere, alte boli ale animalelor sunt aproape pe cale de dispariţie. Astfel, în judeţ au fost identificate 139 de animale cu leucoză enzootică bovină, faţă de 711 în 2008. Mai mult de jumătate din animalele bolnave au fost sacrificate. În cazul anemiei infecţioase ecvine, în acest an au fost găsiţi 13 cai bolnavi, din care 12 au fost sacrificaţi. În 2008, numărul cazurilor de boală a fost de 129. Niciun caz de tuberculoză bovină nu a fost identificat în acest an, faţă de 123 în urmă cu cinci ani. „Sunt unele boli pe care sperăm ca în 2-3 ani să le eradicăm. Lucrurile merg spre bine, mai ales că există banii necesari pentru despăgubirea proprietarilor. Avem totuşi şi situaţii în care oamenii refuză să predea animalul pentru sacrificare. În aceste cazuri, amenda este de 2.000 de lei”, a spus Gaboran.

  

sursa Ziarul de Iasi

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului

Redacția

Prefectul Iaşului a semnat astăzi încetarea mandatului primarului din Balş! Vezi motivul!

Ema Roman

Delgaz Grid va monta cele două puncte de transformare pe Aerodrom anul viitor

Răzvan Grecu
Încarcă...