RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Trafic deviat luni pe Autostrada Soarelui, sensul București-Constanța, pentru a fluidiza circulația mașinilor care pleacă de la mare

Circulaţia rutieră va fi deviată luni pe Autostrada A2, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, prin nodul rutier Drajna, în funcţie de valorile de trafic, măsura fiind luată de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Poliţia Română, în intervalul orar 12:00 – 22:00, transmite Agerpres.

„Având în vedere că pe tronsonul kilometric 142 – 148, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, traficul este deviat către calea 1, unde se circulă pe câte o bandă pe sens, în vederea fluidizării traficului, se va recurge la oprirea circulaţiei pe sensul către litoral, în anumite intervale orare, pentru a permite deplasarea pe două benzi a celor care circulă pe sensul către Capitală”, se arată într-un comunicat al CNAIR, remis duminică Agerpres.

Astfel, reprezentanţii companiei de drumuri recomandă celor care intenţionează să plece dinspre Bucureşti spre Constanţa să ţină cont că, în intervalul orar 12:00-22:00, traficul va fi deviat, pentru anumite perioade, prin nodul rutier Drajna şi nu vor mai putea continua deplasarea pe Autostrada A2, să utilizeze următoarea rută: A2 (Bucureşti – Nod Rutier Drajna) – DN21 (Nod Rutier Drajna – Slobozia) – DN2A (Slobozia – Ţăndărei – Giurgeni – Hârşova – Ovidiu – Constanţa.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Ce spun Ciolacu si Iohannis despre posibilitatea ca România să plătească 2 miliarde de dolari despăgubiri în procesul pentru Roșia Montană

Redacția

Klaus Iohannis, convorbire cu preşedintele Zelenskyy: Ne coordonăm cu partenerii noştri pentru a sprijini rapid Ucraina prin asistenţă umanitară

Redacția

Un jurnalist a fost găsit în casă la 7 luni după ce a murit. Cadavrul lui Pier Attilio Trivulzio era mumificat

Redacția
Încarcă...