News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Trafic deviat luni pe Autostrada Soarelui, sensul București-Constanța, pentru a fluidiza circulația mașinilor care pleacă de la mare

Circulaţia rutieră va fi deviată luni pe Autostrada A2, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, prin nodul rutier Drajna, în funcţie de valorile de trafic, măsura fiind luată de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Poliţia Română, în intervalul orar 12:00 – 22:00, transmite Agerpres.

„Având în vedere că pe tronsonul kilometric 142 – 148, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, traficul este deviat către calea 1, unde se circulă pe câte o bandă pe sens, în vederea fluidizării traficului, se va recurge la oprirea circulaţiei pe sensul către litoral, în anumite intervale orare, pentru a permite deplasarea pe două benzi a celor care circulă pe sensul către Capitală”, se arată într-un comunicat al CNAIR, remis duminică Agerpres.

Astfel, reprezentanţii companiei de drumuri recomandă celor care intenţionează să plece dinspre Bucureşti spre Constanţa să ţină cont că, în intervalul orar 12:00-22:00, traficul va fi deviat, pentru anumite perioade, prin nodul rutier Drajna şi nu vor mai putea continua deplasarea pe Autostrada A2, să utilizeze următoarea rută: A2 (Bucureşti – Nod Rutier Drajna) – DN21 (Nod Rutier Drajna – Slobozia) – DN2A (Slobozia – Ţăndărei – Giurgeni – Hârşova – Ovidiu – Constanţa.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

VIDEO David Beckham s-a filmat în timp ce face gem de prune. „Sunt din grădina noastră”

Redacția

Accident rutier cu cinci victime în Piteşti. Patru dintre răniţi sunt cetăţeni străini

Redacția

Fost consilier prezidențial, încurajat că mai mulți intelectuali vor să candideze la Cotroceni. „Prostii nu au salvat pe nimeni, niciodată”

Redacția
Încarcă...