RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Kremlin: Președintele Vladimir Putin și directorul CIA au făcut „un schimb de opinii despre conflicte regionale” în timpul vizitei sale recente în Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat prin telefon cu şeful CIA, William Burns, despre „conflicte regionale” în timpul vizitei recente efectuate de acesta în Rusia, a afirmat luni Kremlinul, potrivit AFP, citate de Agerpres.

Burns, prezentat adesea drept cel mai experimentat diplomat al Statelor Unite, s-a aflat în Rusia în zilele de 2 şi 3 noiembrie, din însărcinarea preşedintelui Joe Biden, a indicat ambasada americană la Moscova.

Potrivit CNN, Burns ar fi fost trimis la Moscova pentru „a avertiza” Rusia împotriva oricărei întăriri a trupelor sale în apropierea frontierei cu Ucraina, şi ar fi vorbit telefonic cu preşedintele de la Kiev, Volodimir Zelenski, în urma discuţiilor avute în Rusia.

În cadrul vizitei „a avut loc o discuţie telefonică” între preşedintele Putin şi William Burns, în care aceştia au abordat relaţiile bilaterale şi criza diplomatică dintre statele lor, şi au făcut „schimb de opinii despre conflicte regionale”, a declarat luni presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără detalii suplimentare.

  

Vizita lui Burns, care nu fusese anunţată de Washington, a survenit într-o perioadă în care relaţiile ruso-americane sunt marcate

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Amendă de 4.000 de lei pentru bărbatul filmat în timp ce abandonează trei pui de câine

Redacția

Preşedintele Dumei de Stat spune că Rusia le va cere statelor europene compensaţii pentru sancţiunile impuse Moscovei: „Va trebui să plătiţi”

Redacția

5.544 de persoane vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore

Redacția
Încarcă...