RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

97 de sancțiuni aplicate de polițiștii pășcăneni.11 permise reținute

 

 Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au mers în control pe raza celor 19 comune aflate în competență. Acțiunea a avut la bază combaterea infracțiunilor de furt și tâlhărie, verificarea pazei bunurilor și valorilor de la societăți comerciale, dar și prevenirea și combaterea faptelor de comerț ilicit.

  

 

În urma controlului au fost legitimate 49 de persoane, controlate 39 de unități comerciale economice și verificate 18 autovehicule.

Au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, dintre care o societate comercială cu sediul în comuna Ruginoasa a fost ammendată deoarece nu avea elaborată analiza ed risc și nu avea implementate măsurile de securitate stabilite de către evaluatorul de risc la securitate fizică.

Tot o razie a polițiștilor din municipiul Pașcani a fost făcută vineri, 20 iulie 2018. De data aceasta oamenii legii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au acționat pe DN 2-E 85, pentru a preveni accidentele rutiere generate de nerespectarea regimului legal de viteză.

Au fost reținute 11 permise de conducere și au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale. 40 dintre amenzi s-au acordat pentru nerespectarea limitei de viteză.

În localitatea Ciohorăni un bărbat de 34 de ani, din județul Neamț, a condus un autovehicul cu viteza de 105 km. El a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.305 lei, iar permisul i s-a suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

 

Related posts

Măsuri pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, în contextul sărbătoririi Paștelui Catolic

Redacția

Cisternă cu dioxid de carbon răsturnată în județul Iași. Pericol de explozie

Redacția

Accident pe strada Fântânele provocat de o șoferiță care s-a urcat la volan după ce a băut

Marius Parteni
Încarcă...