NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

5 ianuarie 1859 – Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Huşi, Moldova, astăzi în România – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România. Cuza a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor.

 

La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvîrşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, cînd Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptînd oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern.

 Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. 

 Primii ani de viaţă

Născut în Bârlad, Moldova, Cuza a aparţinut clasei tradiţionale de boieri moldoveni, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un proprietar de pămînt în judeţul Fălciu, Moldova) şi al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alexandru primeşte o educaţie europeană, devenind ofiţer în armata moldovenească şi ajungînd la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844.

 În anul 1848, Moldova şi Muntenia au fost cuprinse şi ele de febra revoluţiilor europene. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Muntenia revoluţionarii au preluat puterea şi au guvernat în timpul verii. Tînărul Cuza a jucat un rol suficient de important pentru a i se evidenţia înclinaţiile liberale, avute în timpul episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic.

 Revenind în Moldova în timpul domniei Prinţului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al Moldovei, în 1858, şi a reprezentat Galaţiul în divanul ad-hoc de la Iaşi. Cuza a fost un proeminent politician şi a susţinut cu tărie uniunea Moldovei şi Valahiei. A fost nominalizat în ambele ţări de către Partida Naţională, care milita pentru unire, în defavoarea unui prinţ străin. Profitînd de o ambiguitate în textul Tratatului de la Paris, este ales domn al Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5 ianuarie după calendarul iulian) şi în Muntenia pe 5 februarie 1859 (24 ianuarie după calendarul iulian).

Elena Cuza

Elena Cuza se înrudea cu neamul Sturdzeştilor, al Balşilor şi al Cantacuzinilor. Judecînd după portretul realizat de Szathmary, cînd avea 38 ani, putea fi socotită cu greu o femeie frumoasă. Era foarte mică şi subţire, cu o expresie severă, cu ochi negri şi duşi în fundul capului. Era foarte timidă, lipsită de farmec şi feminitate. Educaţia ei urmase calea obişnuită în epocă: guvernantă franceză şi germană, pensionul Buralat, anturajul social şi literar al mătuşii sale Agripina Sturdza, din Iaşi.

 În 1844, ea l-a întîlnit, s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit cu Alexandru Ioan Cuza. El era o fire extrovertită, impulsivă, care se simţea bine printre oameni, se purta foarte galant cu femeile. Ea era o introvertită, cu o mulţime de inhibiţii. Slabele şanse ca acest mariaj să meargă au fost anulate de la început de incapacitatea Elenei de a-i oferi un urmaş soţului ei şi de faptul că a pus datoriile faţă de mamă înaintea celor faţă de soţ. La 30 aprilie 1844 scria: „Crede-mă, mamă, noile sentimente pe care le am faţă de soţul meu nu mă vor împiedica să te iubesc. După ce s-au căsătorit, ei s-au stabilit în modesta casă a părinţilor lui Cuza, Ion şi Sultana, din Galaţi.

 Deşi Cuza şi soţia sa nu au avut copii, ea i-a crescut ca pe proprii săi copii pe cei doi fii avuţi cu amanta lui, Elena Maria Catargiu-Obrenović: Alexandru Ioan Cuza (1862, unele surse menţionează anul 1864 – 1889) şi Dimitrie Cuza (1865 – 1888) care s-a sinucis.

 A împărtăşit cu stoicism exilul soţului detronat şi, după moartea acestuia la 16 mai 1873, i-a păstrat memoria cu o extraordinară devoţiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvînt despre slăbiciuni pe care le cunoştea, le îngăduise şi-o spunea cu mîndrie – le iertase, ca singura care pe lume putea să aibă acest drept.

Citiți articolul integral pe www.7est.ro

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

loading...
Advertisements

Related posts

Persoanele care au contribuit de-a lungul timpului la dezvoltarea comunei Ruginoasa, evocate în cadrul Centrului Cultural (VIDEO)

Oana Cordoneanu

14 septembrie, înălțarea Sfintei Cruci

Redacția

Apel pentru evitarea aglomerației la biserica ”Sf.Voievozi”! Pomenirea celor adormiți se face și mâine, 6 martie

Oana Cordoneanu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site