19032019Tue
Last updateMon, 18 Mar 2019 7pm



Marea radiere. De ce românii din Italia iau cu asalt Serviciile de Înmatriculări pentru a-şi radia vehiculele


Serviciile de  Înmatriculări şi Permise din toată ţară sunt luate cu asalt, în această perioadă, de românii rezidenţi în Italia care cer radierea maşinilor înmatriculate în România.



Românii care au rezidenţă în Italia însă circulă cu maşini înmatriculate în ţara noastră au început să se prezinte la serviciile de înmatriculări din toate judeţele începând cu luna decembrie.  Atunci, în Italia, s-a modificat legislaţia fiind introduse restricţii pentru un rezident de a circula cu o maşină înmatriculată în altă ţară. Măsura a fost luată pentru că mulţi cetăţeni străini care locuiesc în Peninsulă îşi înmatriculau maşinile în alte ţări, pentru a beneficia de costuri ale asigurărilor mai reduse. La Iaşi, de la începutul anului, până miercuri, 9 ianuarie, au fost înregistrate 565 de cereri de radiere a unor vehicule, aproape 250 fiind depuse de români care locuiesc în Italia. Cifra a fost mare şi în decembrie 2018, mai ales în a doua parte a lunii, când românii plecaţi în străinătate au venit în ţară fie în vacanţă, fie special pentru a-şi radia maşina. „Am pus la dispoziţia cetăţenilor înca două ghisee de radiere, să nu aştepte la rând. Procedura de radiere nu este  complicate şi se realizează de regulă în ziua depunerii cererii”, ne-a spus Vasile Zacornea, comisar-şef al Serviciului de Înmatriculări din Iaşi. După modificarea Codului Rutier Italian, persoanele care şi-au stabilit rezidenţa mai mult de 60 de zile în Italia nu mai au voie să circule cu maşini înmatriculate în străinătate. „Pentru nerespectarea dispoziţiilor mai sus menţionate, amenzile administrative prevăzute de noul cadru normativ sunt între 712 euro şi 2848 euro. În astfel de situaţii, organul constatator transmite certificatul de înmatriculare către Autoritatea Rutieră italiană (,,Ufficio della motorizzazione civile") competentă teritorial, dispune încetarea imediată a circulaţiei vehiculului, transportul şi depozitarea acestuia într-un loc care nu face obiectul accesului public. În cazul în care, în termen de o sută optzeci de zile, ce curge de la data nerespectării dispoziţiilor, vehiculul nu este înmatriculat în Italia sau nu se solicită eliberarea unui document de transfer ("foglio di via") pentru a-l conduce peste frontieră, se aplică sancţiunea administrativă accesorie de confiscare a vehiculului, în temeiul art. 213 din Codul Rutier italian ("Codice della Strada").”, a transmis Ambasada României din Italia. Alte precizări ale Ambasadei pe acest subiect: • Înmatricularea în Italia a unui autovehicul înmatriculat în străinătate Cetăţenii români care doresc să îşi înmatriculeze în Italia autoturismele cu numere străine trebuie să se adreseze oficiului Autorităţii Rutiere italiene (,,Ufficio della motorizzazione civile") competent teritorial. • Radierea din circulaţie a autoturismului înmatriculat în România, fără deplasare în ţară În situaţia în care intenţionaţi să radiaţi din circulaţie vehiculul înmatriculat în România, respectiv să îl scoateţi definitiv din România (export) şi nu vă puteţi deplasa în ţară, vă puteţi prezenta la cel mai apropiat oficiu consular pentru autentificarea unei procuri în vederea radierii. Pentru autentificarea procurii, trebuie să prezentaţi: - Un document românesc valabil (paşaport sau cartea de identitate, inclusiv cartea de identitate italiană pentru cetăţenii români cu domiciliul în Italia); - Datele de identificare ale persoanei ce urmează a fi împuternicită (numele, prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, denumirea autorităţii emitente şi data eliberării acestuia); - O fotocopie a actului care atestă calitatea acestuia de proprietar. Procura se semnează în faţa consulului. Împuternicitul trebuie să solicite radierea vehiculului la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. • Transferul autoturismului în străinătate Pentru transferul autoturismului în străinătate, titularul solicită Autorităţii Rutiere italiene ("Ufficio della motorizzazione civile") competentă teritorial, după predarea documentului de circulaţie şi a plăcuţelor de înmatriculare străine, eliberarea unui document de transfer ("foglio di via") şi plăcuţelor de înmatriculare temporare, conform art. 99 din Codul rutier, pentru a putea conduce vehiculul în afara Italiei. Autoritatea Rutieră italiană ("Ufficio della motorizzazione civile") se va ocupa de restituirea documentului de înmatriculare şi a numerelor aferente către autorităţile competente din România. • Excepţiile prevăzute de art. 93, paragraful 1-ter Dispoziţiile legale prevăd exceptarea de la această interdicţie a unor cazuri de concesiune în leasing, închiriere sau în comodat. În cazul vehiculului deţinut în baza unui contract în leasing sau închiriat fără conducător auto de la o societate comercială din alt stat UE sau din Spaţiul Economic European (SEE), fără reprezentanţă în Italia sau în cazul existenţei unui contract de comodat în baza unui raport de muncă sau de colaborare cu o societate comercială dintr-un alt stat UE sau SEE care nu are stabilit în Italia un alt sediu secundar sau un sediu efectiv, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de codul vamal comunitar, la bordul vehiculului trebuie să existe un document semnat de proprietar, cu dată certă, din care să rezulte titlul şi durata concesionării. În lipsa acestui document, titularul este considerat deţinătorul vehiculului. Noua reglementare nu prevede posibilitatea ca între persoane fizice să fie încheiat un contract de comodat. • Prevederile valabile pentru cetăţenii nerezidenţi în Italia Pentru cetăţenii străini nerezidenţi în Italia, rămân valabile prevederile articolului 132 din Codul Rutier italian. Cetăţenii români a căror şedere în Italia depăşeşte 3 luni, trebuie să se înscrie la primăriile din localitate, în registrele de cetăţeni europeni rezidenţi în Italia.  

sursa www.adevarul.ro

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.