News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Deputat PSD Bogdan Cojocaru : ”Dezvoltarea Aeroportului Iași, în impas. Politrucii PNL au pus pe chituci și acest obiectiv strategic” (P)

În ultimele luni, în spațiul public ieșean, au fost vehiculate mai multe deficiențe serioase în legătură cu funcționarea Aeroportului ieșean.

Conducerea PNL a Aeroportului și cea PNL a Consiliului Județean Iași, forul tutelar, trebuie să le răspundă ieșenilor la următoarele întrebări:

1) Care este explicația faptului că, în ultimele luni, numărul de călători ce au tranzitat aerogara ieșeană a fost în scădere față de perioadele corespondente ale anului trecut? De ce este singurul aeroport major din țară care raportează o corecție negativă a fluxului în ultimele luni? Mai pe românește, de ce a pierdut Iașul zeci de mii de călători?

  

2) Care este efectul direct asupra situației financiare a Aeroportului Iași?

3) Care sunt soluțiile pentru inversarea trendului și creșterea numărului de pasageri?

4) Care este stadiul proiectelor de modernizarea și dezvoltare enunțate de câțiva ani: reabilitarea terminalelor vechi, un nou turn de control, edificarea zonei cargo? Există linii de finanțare, au fost întocmite proiecte, care este orizontul de așteptare pentru realizarea efectivă a acestora?

5) Anunțat de cel puțin 5 ani, drumul alternativ spre Aeroport, prin Aroneanu (o comună condusă de un baron PNL) și pe la lizieră, nu a demarat nici măcar anul acesta. De ce s-a împotmolit, care este situația acestui proiect?

Aeroportul Iași nu e moșia personală a șefilor PNL, ci este o poartă principală a legăturii cu lumea. Rolul său este să dezvolte orașul și județul din punct de vedere economic, turistic, cultural și social.

Ca atare, le cer peneliștilor responsabilitate, transparență și măsuri concrete pentru dezvoltarea Aeroportului!

Related posts

Bogdan Cojocaru, deputat PSD Iași: „Opriți risipa din bani publici! Solicit intervenția Corpului de Control al Prim-ministrului în cazul achizițiilor dubioase derulate de Consiliul Județean Iași” (P)

Redacția

Sănătatea ieșenilor este o prioritate pentru administrația liberală de la Consiliul Județean Iași! (P)

Redacția

Deputatul Bogdan Cojocaru: Iașul, singurul județ fără transport public modern. Costel Alexe a sacrificat oamenii pentru camarila de partid

Redacția
Încarcă...