RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Ziua Universală a Iei Românești 2018

Ia reprezintă o componentă emblematică a portului popular românesc încă din cele ami vechi timpuri. Portul, completat cu brâu sau chimir, ițari, iar în picioare opinci, dar și alte componente, care își au  originea în vestimentația tracilor, geților și a dacilor.

Ținând cont că vorbim despre un obiect atât de important în istorie, acestuia obiect trebuia să i se dedice o zi în care să putem admira măiestria realizării sale și frumusețea rară, mai mult decât o face în mod normal, 24 iunie Ziua Universală a Iei Românești.

  

 Termenul de Ie este folosit pentru a face referire la cămășile purtate de femei, cele pe care le vedem la bărbați purtând numele de cămașă populară. Realizată din in, lână sau bumbac tors în fuior, cu broderii deosebite, aceasta reprezenta acoperirea goliciunii trupești și transmitea un mesaj unic în funcție de persoană, de meserie, eveniment, rang în societate.

articolul integral pe www.a1.ro

 

Related posts

Preselecție în vederea formării unui cor de colindători în cadrul Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași

Carmen Bălăceanu

Programul estival de transport – Trenurile Soarelui 2021

Redacția

Sărbătoare la Strunga de „Ziua Comunei”

Marius Parteni
Încarcă...