Antrenorii de fotbal tineri se confruntă cu provocări diferite în activitatea lor zilnică cu noile generații de puști care au ales să practice ”sportul-rege”, așa cum fotbalul este supranumit în aproape toată lumea. Fie că este vorba de psihicul celor mici, ori de problemele acestora de a rămâne concentrați la lucrurile importante din construirea viitoarei lor cariere sau alți factori externi care le influențează performanța, antrenorii sunt nevoiți să găsească soluții de mobilizare și concentrare atât în timpul antrenamentelor, cât mai ales în competiții.
În cadrul proiectului ENTR, trei antrenori din România, Franța și Germania au vorbit despre principalele provocări cu care ei se confruntă în lucrul cu noile generații de fotbaliști.
Doi din trei antrenori, cel din Franța și România, au identificat drept principală provocare presiunea pusă pe copii, fie că din partea părinților, fanilor sau a antrenorilor: ”Îmbinarea plăcerii și a competiției, asta e cea mai mare provocare pentru fotbal. Să continuie să se distreze în timp ce-și urmăresc obiectivele”, mai adaugă antrenorul din Franța.
Doru Perpelea, antrenorul din România, de la echipa Victoria Delta Tulcea, a explicat pentru ENTR: ”Consider că cel mai mare obstacol al tinerilor fotbaliști români este reprezentată de distribuirea atenției lor către alte lucruri decât cele care contează cu adevărat și interpretarea lor asupra factorilor externi care le influențează direct performanța.
» Citește continuarea pe pagina autorului


