La 20 decembrie 1989, la prânz, Timișoara trăia unul dintre cele mai tensionate și decisive momente din istoria sa. Zeci de mii de oameni au ieșit în centrul orașului, fără a conștientiza pe deplin pericolul uriaș care îi pândea. Orașul avea să se declare primul oraș liber de comunism din România, însă autoritățile pregăteau, în paralel, reprimarea Revoluției.
Muncitorii au paralizat orașul
Ziua de 20 decembrie a însemnat ieșirea masivă a muncitorilor din marile întreprinderi timișorene. Fabricile au intrat în grevă, iar coloane de oameni au mărșăluit pe străzi spre centrul orașului. Armata, trupele de Miliție și Securitate nu mai puteau controla situația.
Forțele de ordine au primit ordin să se retragă în cazărmi, oficial pentru a evita confruntările, neoficial pentru a pregăti planuri de anihilare a Revoluției. Până în acea zi, la Timișoara muriseră 72 de persoane, iar aproape 300 fuseseră rănite.
Lozincile comuniste dispar, drapelul este decupat
Oficialitățile locale, alături de secretari și generali trimiși de la București, au încercat fără succes să negocieze cu muncitorii. Lozincile ceaușiste au fost îndepărtate, iar stema comunistă a fost decupată din drapelul României.
– articolul continuă mai jos –

Timișoara în 20-21 decembrie 1989 FOTO Memorialul Revoluției
Lista revendicărilor: căderea regimului
Din rândurile mulțimii s-a format un comitet care a intrat în sediul Comitetului Județean pentru a prezenta revendicările timișorenilor: demisia lui Nicolae Ceaușescu și a guvernului,
» Citește continuarea pe pagina autorului


